Stratul de zapada este de 10 centimetri pe Transfagarasan si se circula in conditii de iarna

stratul-de-zapada-atinge-zece-centimetri-pe-transfagarasan-adnews-ro

Pe Transfăgărăşan stratul de zăpadă atinge până la 10 centimetri grosime la altitudini mai mari de 1.700 de metri, circulaţia în zonă desfășurându-se în condiții de iarnă.

„În urma ninsorilor din ultimele 12 ore, stratul de zăpada pe Transfăgărășan este de 8-10 centimetri, ceea ce face ca pe tronsonul Cascada Capra (1.700 metri altitudine) în județul Argeș — Pilonul 2 Telecabină (1.600 metri altitudine) în județul Sibiu, circulația să se desfășoare în condiții de iarnă. În acest moment se intervine cu utilaje de deszăpezire”, se precizează într-un comunicat transmis de directorul Serviciului Public Județean Salvamont Argeș, Ion Sănduloiu.

Salvamontiștii îi sfătuiesc pe șoferi să nu circule pe Transfăgărășan decât dacă au autoturismul echipat pentru iarnă, respectiv dacă au anvelope de iarnă, lanțuri antiderapante, lopată și nisip.

Traseele montane din județul Argeș sunt în continuare deschise, dar turiștii care intenționează să le parcurgă trebuie să aibă echipament corespunzător constând în colțari, piolet sau bețe de schi și îmbrăcăminte specifică.

„Sfatul Salvamont Argeș pentru cei care își vor petrece sejurul în zona montană argeșeană este să nu încerce să urce pe traseele închise și să ceară informații salvatorilor montani din zonă sau la Dispeceratul National Salvamont, formând 0SALVAMONT. De asemenea, trebuie estimat timpul necesar efectuării excursiei, în așa fel încât să existe o marjă de siguranță de o oră de lumină”, se mai arată în comunicat.

Cod galben de vânt puternic și ninsori în zona de munte

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, mai multe atenționări de Cod galben de ninsoare însoțită de vânt puternic, valabilă în următoarele ore în județele Sibiu, Brașov, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Caraș-Severin.

Potrivit meteorologilor, până la ora 12:00, în zona de munte, la peste 1.500 metri din județul Sibiu și Brașov, în localitățile Sâmbăta de Sus și Viștea, se va semnala ninsoare moderată ce determină scăderea vizibilității izolat sub 50 metri, cu fenomene asociate, precum vânt cu viteze la rafală de 50-70 kilometri/oră, viscolind zăpada.

Aceste fenomene vor afecta inclusiv Transfăgărășanul, avertizează specialiștii.

Tot până la ora 12:00, în zona de munte a județelor Bistrița-Năsăud și Maramureș, se va semnala, la altitudini de peste 1.000 de metri, ninsoare însoțită de vânt, cu viteze care la rafală vor atinge 50 — 70 kilometri/oră și care determină scăderea vizibilității.

De asemenea, până la ora 13:20, în zona de munte a județului Caraș-Severin, se vor semnala intensificări ale vântului, care vor atinge local 80 — 100 km/h, cu fenomene asociate, precum transport de zăpadă la altitudini de peste 1.800 de metri.

Transmisiune LIVE de la Cabana Balea Lac:

Sursa: Agerpres

DISTRIBUIȚI