India, al treilea poluator mondial, ratifică Acordul de la Paris privind schimbările climatice

india-al-treilea-poluator-mondial-ratifica-acordul-de-la-paris-privind-schimbarile-climatice-adnews-ro

India, al treilea poluator la nivel mondial, ratifică duminică Acordul de la Paris privind schimbările climatice, un pas important în ce privește intrarea în vigoare a documentului, relatează agențiile AFP și DPA.

Instrumentele de ratificare ale acordului de către India vor fi transmise la sediul Națiunilor Unite, la New York, la ora locală 10.00 (14.00 GMT), a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al ministerului indian al mediului.

India a cerut timp privind ratificarea documentului pentru analizarea impactului acestuia asupra legislației interne și pentru a lua în calcul punctele de vedere ale diferiților investitori locali, a menționat ministrul mediului și pădurilor din India Anil Kumar Dave pentru agenția DPA. ”Am vrut să ne asigurăm ca atunci când ne îndreptăm spre punerea în aplicare a prevederilor acordului interesele noastre vor fi protejate”, a spus oficialul indian, explicând că atunci când spune ”noi” face referire ”la statele în curs de dezvoltare între care India și-a asumat un rol de lider”.

Anil Kumar Dave a confirmat sâmbătă reporterilor ratificarea Acordului de la Paris către India după ce președintele indian Pranab Mukherjee și-a dat acordul în acest sens, scrie agenția DPA. La conferința de la Marrakech (7-18 noiembrie), din Maroc, când este programată următoarea sesiune a Conferinței-cadru a Națiunilor Unite privind climatul (COP22), ”India va susține puternic transferul de tehnologie și resurse financiare către statele în curs de dezvoltare pentru a le ajuta să combată schimbările climatice”, potrivit lui Dave citat de DPA.

Pentru a intra în vigoare, documentul trebuie ratificat de 55 de state, care trebuie să totalizeze 55% din emisiile de gaze cu efect de seră la nivel mondial. Acordul, adoptat la Paris în decembrie 2015 de 195 de țări, prevede limitarea creșterii temperaturii mondiale la cel mult 2 grade Celsius față de nivelul din era preindustrială.

Sursa: Agerpres

DISTRIBUIȚI