BVB: Listarea MedLife la bursă reprezintă un moment istoric pentru piața de capital

Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București (BVB, într-o conferință de presă, că listarea MedLife la bursă reprezintă un moment istoric pentru piața de capital românească, iar în viitor ar putea exista mai multe IPO-uri.

”Este un moment istoric pentru piața de capital, pentru România. E o renaștere, aș putea spune, a acestei speranțe că antreprenori români în viitor vor putea avea acces la capital, vor putea să-și dezvolte și să-și finanțeze afacerea sau, de ce nu, să achiziționeze competitori căpătând masă critică și astfel, în loc să fie pradă, să fie cei care au forța să achiziționeze, să consolideze, în loc să vină companii străine care să încerce să capete masă critică, au această șansă și aici MedLife este acel deschizător de drum. Aș dori să mulțumesc acționarilor care au avut încredere să listeze această companie și care prin această tranzacție au dat un exemplu. Sper că ‘s-a spart gheața’ pentru IPO de companii private. Sper că în viitor vom vedea din ce în ce mai multe”, a spus Anghel.

Ana Maria Mihăescu, chief resident representative al IFC pentru România, Bulgaria, Cehia, Ungaria, Moldova, Polonia și Slovacia, a precizat că MedLife reprezintă un model de succes.

”Pentru IFC, MedLife este un model de succes a ceea ce înseamnă dezvoltarea medicinii reale, a serviciilor de sănătate. În contractele tip ale societăților financiare internaționale ca și ale fondurilor de private equity există un exit (ieșire n.r.) prin piața de capital. Acum 10 ani, când am semnat împrumutul și participațiunea de capital cu MedLife, când avocații noștri se uitau la clauza de exit se spunea că aceasta este teoretică, nu se va întâmpla. Sunt extrem de bucuroasă că lucrul pe care l-am prevăzut s-a întâmplat chiar mai devreme”, a arătat Mihăescu.

MedLife a intrat de miercuri la tranzacționare pe piața de capital românească cu simbolul ‘M’, după ce oferta a fost subscrisă, reiese din datele Bursei de Valori București (BVB).

V4C Eastern Europe Holding V Limited, International Finance Corporation (IFC), membră a Băncii Mondiale, acționari ai MedLife, au anunțat vineri, 16 decembrie, prețul final pentru oferta lansată, acesta fiind de 26 de lei pe acțiune.

Valoarea totală a ofertei este de 230 milioane lei, pentru 8,8 milioane de acțiuni, reprezentând 44% din numărul total. Prețul final de ofertă implică o capitalizare de piață a companiei de 522,4 milioane lei. Fondul de private equity V4C a vândut întreaga sa participație în companie reprezentând 36,25% din capitalul social, în timp ce IFC — 7,75%. Tranzacționarea la bursă, sub simbolul M, se așteaptă să înceapă pe 21 decembrie. Perioada de stabilizare pentru prețul acțiunilor se va încheia nu mai târziu de 20 ianuarie 2017.

Ca urmare a ofertei, acționarii majoritari (familia Marcu) dețin 51% din capitalul social al MedLife și IFC deține cel puțin 5%. Familia Marcu și IFC au fost de acord să ofere aranjamente obișnuite de interdicție a înstrăinării acțiunilor pe o perioadă de 6 luni.

Profitul net al Grupului MedLife a scăzut cu 99,5% în primele nouă luni din acest an raportat la perioada similară din 2015, la 43.138 lei, conform datelor neauditate, reiese din informațiile publicate pe 6 decembrie pe site-ul Bursei de Valori București (BVB).

În primele nouă luni, Grupul a avut vânzări de peste 361,4 milioane de lei, în creștere cu 26,6% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.

Datoriile pe termen lung însumează peste 196,5 milioane de lei, în urcare cu 26,1%, în raport cu intervalul ianuarie — septembrie 2015.

Conform documentului, în luna octombrie, Grupul a tras o sumă suplimentară de 1,6 milioane de euro din împrumutul sindicalizat pentru a finanța achiziția Centrului Medical Panduri. De asemenea, în noiembrie, a rambursat 2,1 milioane de euro reprezentând sume datorate și dobânzile acumulate din împrumuturi și contracte de leasing financiar. În aceeași lună, Grupul a tras 4 milioane de euro din împrumutul încheiat la 30 septembrie cu International Finance Corporation, membru al Grupului Băncii Mondiale, din care 1,5 milioane de euro sunt disponibili în conturile bancare ale grupului.

Sursa

DISTRIBUIȚI